SEO Iași – Vrei să fii primul pe local SEO?

SEO în Iași cu rezultate

“SEO e gratis/ieftin, SEO e ușor, SEO nu prea merită, SEO nu prea aduce bani” – acestea sunt numai câteva din preconcepțiile pe care le întâlnesc când ajung la subiectul optimizării pentru motoarele de căutare.

Da, bineînțeles, se mai întâmplă și să pornesc subiectul traficului din motoarele de căutare și să primesc replica „cum adică maică?”.

Dar e în regulă, unii sunt specialiști pe ceva, alții pe altceva. Iar când nevoia ne împinge, ne adunăm împreună să vedem cum ne putem ajuta.

Eu fac marketing de 5 ani și de câte ori încep o discuție despre „cum să obținem mai mulți clienți?” ajung inevitabil și la subiectul SEO. Mai specific SEO Local, iar în cazul nostru SEO în Iași.

De ce e SEO local în Iași esențial?

Întâi și întâi, eu lucrez cu clienții care vând local sau regional. Totuși, am lucrat și cu proiecte naționale ori internaționale. 

Dar atunci când vrei să vinzi în Iași, încă de la începutul discuției de marketing trebuie să te apuci să construiești fundația strategiei de SEO în Iași. Zic asta pentru că la început, neavând o audiență ori un nume, pentru majoritatea afacerilor e nevoie de reclame plătite ca să aducă clienți la ușa lor. Reclamele costă, iar când bugetul este limitat, nici încasările nu prea există, iar costurile în plus nu sunt atractive.

Totuși, eu mereu pun marketingul în perspectivă. Așadar, de la un anumit moment, ca afacerea să prospere, trebuie să o facem să primească și acel trafic „gratuit” de la Google pe site.

Cum poate aduce bani afacerii tale SEO local în Iași?

Pe scurt, dacă ai un business în Iași și începi să faci SEO local cum trebuie, atunci vei începe să apari și tu în prima pagină a Google în momentul în care utilizatorii motorului de căutare caută tipul de serviciu sau produs pe care îl oferi.

Acel trafic este foarte important pentru afacerea ta pentru că el reprezintă utilizatori care sunt pe cale de a cumpăra. Cu cât reușești să atragi mai mulți din acești utilizatori, cu atât îți vei vedea vânzările crescând fără să plătești pentru fiecare click.

Este SEO gratis?

Traficul de pe Google pare gratuit numai pentru că nu îl plătești când vine. Dar până vine, ai de investit și ai de investit și ca să îl menții ori să-l faci să crească.

Când vorbim de costurile care le implică SEO trebuie să menționăm:

  • costuri cu optimizarea tehnică a website-ului;
  • costuri de obținere backlinkuri relevante;
  • costuri de producere a conținutului.

Iar în funcție de situație, pot apărea și altele.

Avantajele de a face SEO în Iași

  1. Utilizatorii care vin organic pe website-ul tău tind să aibă o rată de conversie mai mare decât cei care ajung printr-o reclamă, mai ales când vorbim de keyworduri navigaționale. În anumite cazuri, această situație e valabilă și pentru keyworduri comerciale și tranzacționale.
  2. Pe SEO local în Iași vei găsi adesea o multitudine de cuvinte cheie tranzacționale și comerciale specifice pe oraș. Avantajul e că de cele mai multe ori, ai posibilitatea de a ranka pe acei termeni cu o investiție mai mică.
  3. Având o nevoie specifică și locală, nu va trebui să te lupți pe SEO cu giganții din industrie.

În cât timp poți să ajungi pe prima pagină?

Când vine vorba de SEO în Iași, am observat că poți ajunge și în 2 luni pe prima pagină. Dar asta nu este o regulă. Depinde foarte mult de cât de activi sunt concurenții, cât de abordabile sunt cuvintele pe care vrei să rankezi și, cel mai important, în ce stare este website-ul tău.

Este SEO mai ieftin ca ADS?

Personal, această întrebare mi se pare fundamental greșită. Am să zic și de ce. Canalele de marketing sunt complementare, iar atunci când sunt optimizate corect au un anumit ROAS. Mai mult când strategia de marketing e făcută calumea, SEO și ADS sunt complementare.

Da, e adevărat că traficul din ADS trebuie plătit mereu și ca să obții mai mult, trebuie să plătești mai mult. Pe cealaltă parte, SEO făcut corect și sustenabil reprezintă un efort constant.

Nu există „dai azi 3000 euro și vei avea trafic până la sfârșitul timpului”. Întotdeauna concurența va veni din urmă și va încerca să-ți sufle pozițiile. La fel ca ADS, SEO este o investiție constantă. 

Partea bună e că de cele mai multe ori încasările ar trebui să crească înainte să crească aceste costuri. 

În ce va consta procesul de SEO?

Procesul de SEO pe care îl voi aplica dacă te vei hotărî să lucrăm împreună este următorul:

Etapa 1 – Audit și research

Prima etapă constă în analiza website-ului. Vom începe cu chestiunile tehnice legate de viteza de încărcare, dimensiunile paginilor, și accesibilitatea, după care vom continua cu ceea ce înseamnă vizibilitatea lui pentru motoarele de căutare, indexare, keywords pe care rankează, linkuri externe, structură de interlinking.

Pe baza auditului vom descoperi ce acțiuni trebuie prioritizate și ce termeni pot ajuta afacerea să crească.

Etapa 2 – Optimizare on-site/on-page

Pe baza planului făcut în urma auditului vom începe implementarea schimbărilor în website. Cu prioritate vom rezolva problemele tehnice, de încărcare și cele ce țin de accesibilitatea site-ului. Ne interesează ca atât crawlerul Google cât și utilizatorii să poată ajunge ușor și fără dificultate pe paginile importante și cele de vânzare.

După ce stăm bine pe partea tehnică, vine momentul să ne ocupăm de mesajele publicitare, taguri, titluri, headere, descrieri, alt texte, denumiri imagini și tot ceea ce înseamnă parte de conținut care trebuie să conțină cuvinte cheie relevante.

Bineînțeles, nu încape vorba de keyword stuffing. Folosim termenii cheie într-un mod în care să transmitem semnale corecte motoarelor de căutare, fără a fi deranjant pentru utilizatori.

Dacă e cazul, după partea de optimizare a paginilor existente putem să continuăm cu publicarea de articole de blog pentru a atrage traficul venit de pe keyworduri informaționale. Adică, scriem articole pentru a răspunde la întrebări

Etapa 3 – SEO off-page

Odată ce ne-am asigurat că pe site totul e în regulă, vine momentul să lucrăm la unul din factorii esențiali de rankare. Da, e vorba de linkuri.

Pentru a crește și a prinde primele poziții, vom începe să lucrăm la profiluri de backlinks curat, relevant și util. 

Povești de succes

Maxident

Cel mai bine documentat client pe care pot să-l prezint ca succes pe partea de SEO este Maxident – o clinică dentară din Iași.

În momentul de față, o parte semnificativă din conversiile Maxident vin din trafic organic venit de pe Google. În ultimele 28 de zile se poate observa cum utilizatorii obținuți prin SEO sună și trimit mai multe mesaje pe Whatsapp decât cei veniți prin reclame. Iar explicația e simplă. Ei nu au aterizat acolo momiți cu vreo ofertă, ci au căutat singuri să ajungă pe website. De aici vine și engagementul mai ridicat.

Povești de succes

Automobile101.ro

În 2021 am început să colaborez cu un proiect pe zona auto dedicat șoferilor din România. Prin expertiza mea de marketing, am reușit să ajut Automobile101.ro să crească de la 200 utilizatori pe lună până la peste 26 de mii de utilizatori pe lună. 

În cazul acestui proiect cea mai mare parte a creșterii a fost realizată prin acțiuni de SEO.

Tu ce planuri ai pentru business-ul tău?

Crezi că afacerea ta trebuie să crească într-un mod sustenabil? Atunci hai să purtăm o discuție despre ce posibilități există în piața din Iași și nu numai.

Fie că ai nevoie de SEO local în Iași sau de o strategie de marketing integrală, putem analiza împreună ce oportunități există pentru tine.

Pe site-ul agenției mele, Marksome.ro, poți vedea clienții cu care am colaborat și de ce servicii poți să beneficiezi.